Translate

duminică, 13 septembrie 2009

Dă-te-n preşedinte...

Traiane, să moară calu', dacă ieşi preşedinte şi anu' ăsta, eşti jenibil. Las-o bă dreacu, stai şi tu acasă cu Maria, că e femeie mişto, las-o pă Nuţi să se odihnească, mai ia-i lu' aia mică o maşină, că Range Roveru' ăla e cam demodat şi râd copiii de ea în Bamboo şi la Parlamentu' Ieuropean (sic). Şi, în general, când îţi mai vine să zici ceva, vorbeşte, frate, într-o pungă. După ce ai spus ce ai avut pe limbă (era să zic în minte, dar ar fi fost o exagerare), leagă punga la gură şi arunc-o la gunoi. În orice caz, indiferent ce ai avea de spus, spune-o la tine acasă. Aşa cum, ireverenţios, le recomanzi să o facă, oamenilor cărora le datorezi ăştia 5 ani de boierie nesimţită. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de încă 5!


REALITATEA.NET - " Să trăiţi bine ca profesorii, domnule preşedinte!" , l-au apostrofat oamenii pe Băsescu, la Târgul Caşcavelei

PS Refuz să mă mai adresez politicos unui şef de stat care îşi permite să vorbească birjăreşte unui cetăţean al ţării sale.

8 comentarii:

  1. "Ai vazut, Maria, ce agresivi erau romanii aia imputiti?" - trebuie sa-si fi spus Incrucisatorul.
    Dar acum n-am mai aflat. Asta e prima diferenta. Poate vor mai fi si alte diferente.
    Mihai D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei, de data asta n-am mai aflat, pentru că sunt oamenii prevăzători şi nu-şi mai ţin telefoanele la vedere în preajma preşedintelui care, vorba aia, iuţeală de mână şi nebăgare de seamă... Ca la alegeri şi la flotă, deh!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Sistemul de invatamant scoate tampitzi." Curat, tampitzi, dom' presedinte, ca numai aia tampitzi lucreaza juma' de norma la Luxten pe o gramada de lovele si mai ajung si-n Parlamentul UE. Sau ...ailalti, de-o lasara pe Elenutza sa zburde prin Briusel.(asta e pentru ea, saracutza, sa stie si ea sa citesca corect numele orasului unde-i trimit romanasii 7000 de ieuro pe luna).
    Apara-ne , Doamne!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aferim... Păi, dacă rămâne în funcţie încă 5 ani, cred că ne trimite pe toţi să săpăm, nu la Canalul Dunăre-Marea Neagră că nu mai e cazul, ci la Nabucco, proiectul "ieuropean" cu care se lăuda ieri, în delirul ăla televizat din Parlament.

    RăspundețiȘtergere
  5. sunteţi nişte răi. TOŢI. toată Ţara asta mică şi europeană, cum este ea... am şi io o întrebare, de cetăţean cu drept de vot - apropo, chestia asta cu drepturi mă cam pune în încurcătură ideologică: de ce, dom'le, numa' drepturi? ăialalţii, de stânga, ce fac? opoziţie?! - care nu ştie cu cine să voteze, dar nu mai are demult o problemă din asta. bun! pleacă băsescu, da? să zicem că Dumnezeu nu doarme cu căciula (furată de români lor înşişi) pe-o ureche şi mai ascultă şi ce vrem noi. şi îl scoate pe băsescu din prezidenţiale într-un fel care nu-i permite să mai aibă discursuri istorice consemnate în monitorul oficial. aşa, şi? pleacă băsescu. pe cine punem în loc? pe CINE? adică... ce ne făcem? stătem pe gânduri iar, ca din '90 până-n 2004? şi doi la mână, când l-am ales, nu l-am ales de bun ce era, nu, l-am ales ca cel mai mic dintre relele din curtea şcolii. aşadar, iar ajungem la celebra dilemă care ne-a bătut în cap în 2000 - o, tempora, o mores! - cu Iliescu, la al ultimulea mandat oficial de patru ani consecutivi, şi cu Tudor, la prima tentativă în al doilea tur.

    deci, ce ne facem, fetelor?

    RăspundețiȘtergere
  6. Fată, ba s-avem pardon: EU nu l-am ales. Vietatea asta care musteşte de tupeu şi infatuare nu e preşedintele meu. Iar de data asta, când oi pune ştampila pe simbolu' unuia, o să fie măcar dintr-un dram de convingere. Între toţi "catindaţii" din stagiunea asta, eu l-am găsit pe unul care nu e cabotin; dacă joacă, măcar joacă bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Laura draga, "eu nu l-am votat" e scuza multora. Nici ploaia, nici frica, nici saracia nu ni le dorim. Ele vin fara sa ne intrebe. Si atunci,ce facem? Le acceptam? Sau luptam impotriva lor. Eu l-am votat pe Basescu. Ca fiind, credeam eu, raul cel mai mic. Dar l-am votat pe Basescu de atunci. Dar s-a intamplat cam cum se intampla cu fatucile saracute care, maritate cu milionari, se transforma iute, iute in toape grobiene. Am inteles, te incearca sentimentul comun multor romani vis-a vis de Traian Basescu:greata. Si asta pentru ca una a zis si alta a fumat. Si a baut. Chiar la volan. Acest Traian Basescu NU e nici presedintele meu. Ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai sugera pe cineva dintre anuntatii candidati. Uite, de aceea imi pare rau ca s-a retras Radu Duda. Nu stiu ce-ar fi putut sa faca(observ ca, brusc, atacurile la adresa lui au cam incetat), dar macar la nivelul demersului oratoric, era un alt fel de candidat.
    Buna tara, rea croiala/Mama ei de randuiala...Aia hoti, astia hoti/Mama lor, la toti...

    RăspundețiȘtergere
  8. Hmmm... şi eu m-am gândit la un moment dat la Radu Duda ca la un posibil preşedinte. În fond, preşedintele (când nu e jucător) are două atribuţii: imagine şi mediere. Duda s-a retras. Imagine şi mediere? Din ce-a rămas... parcă tot liberalii "cu papion" mă inspiră. Dar nu-mi permit să fac recomandări şi nici măcar sugestii. E doar o opţiune personală. Bună ţară, rea croială...

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.