Translate

luni, 18 ianuarie 2010

A avut buletinele de vot legate


Domnul Mircea Geoană a fost atacat. Energetic. Şi nu oriunde, ci la dezbaterea finală care a avut loc înaintea prezidenţialelor. Aşa zice chiar domnia sa. Şi doamna Geoană a fost atacată. Nu, nu aşa, ci tot energetic. Fostul prezidenţiabil zice că, la dezbatere, era cineva "în dreapta camerei, şi îl vedeam cu lucrează". Asta, după ce domnul Hrebenciuc ne-a perpelit la "flacăra violet", aia care l-ar fi ajutat pe Divinul Zero să-şi prelungească şederea la Cotroceni cu încă 5 ani. Nu ştiu ce iau oamenii ăştia, dar în orice caz, sunt pe prafurile greşite. Dacă toţi politicienii or fi aşa... totul începe să aibă sens:
  • Divinul l-a pus din nou premier pe Boc pentru că în cafea i-a ieşit un punct mic care zice numai DA, şi Boc era clar singurul care se potrivea descrierii.

  • lui Şeitan i s-a arătat în bobi o despărţire, aşa că a decis să spună adio la vreo 100.000 de angajaţi de la stat.

  • Vlădescu a văzut în cărţi pe cineva de la drum lung, drept pentru care l-a luat la minister pe Gheorghe, proaspăt revenit din Panama.

Şi mai sunt exemple. Politicienii noştri par să privească lumea prin fund. Al ceştii de cafea, desigur. Poate că de asta, celor mai mulţi dintre noi, în cărţi li se arată drum lung, cu bucurii şi cu renunţarea la cetăţenia română. Amin!

foto:aufderhari.facebook.joyent.us

vineri, 15 ianuarie 2010

Caroane, scoate banu'!


Sebastian Vlădescu vrea să scoată bani din orice. Cum piatra seacă deja a băgat-o la storcător, domnul ministru vrea mai nou să scoată bani şi din piatra de mormânt. Nu se apucă de jefuit morminte, cel puţin, nu DUPĂ ce "locatarii" de drept au fost cazaţi. Dar, aşa cum a glăsuit în presă, vrea să aplice impozitul forfetar şi firmelor de pompe funebre. Oamenii oricum îşi fac deja conturi "de îmnormântare" la bănci pentru că, să mori în România e mai scump decât să trăieşti - bine - în altă parte. Odată cu impozitul forfetar o să fie de-a dreptul fiţă să dai colţu' pe malul Dâmboviţei. Domnule ministru Vlădescu, am şi eu o propunere: să nu scape dom'ne nimeni cu taxa neplătită. Aţi auzit de un băiat, Caron? Uite, fac eu o sesizare: Caron ăsta trece sufletele morţilor peste Styx, pe lumea ailaltă. Evident, ia bani pe chestia asta ŞI NU PLĂTEŞTE IMPOZIT PE EI. Nu ia mult, e drept, doar un bănuţ de căciulă, dar să nu ia şi statul ceva la treaba asta? Io zic să mai întrebaţi de el, poate îi trimiteţi peste el pe băieţii ăia de care zicea domnul Boc, Comandamentul de Luptă Împotriva Fraudei Fiscale. Cică are spate, e în gaşcă cu unu', Hades, da' nu cred să fie probleme. La o adică, îi confiscaţi luntrea şi îl scoateţi din afaceri. După aia faceţi o licitaţie publică şi poate o câştigă Euroconstruct. Sau DALLI. Ar merge o parcare pe malul Styx-ului...

foto:teaca.files.wordpress.com

Parliament Shopping Center


Să facem mall la Casa Poporului. Şi să mutăm Parlamentul în sediul încă neterminat al Bibliotecii Naţionale. Dă-le dreacu' de cărţi, nu tre' să ştii să citeşti, tre' să ştii să numeri. Banii proprii. Asta, bineînţeles, dacă nu cumva ai chef să-l angajezi pe unu' pe care să-l plăteşti cu salariul minim pe economie ca să ţi-i numere el. Deci, să facem mall la Parlament, cum zice domnul Silviu Prigoană. Dar nu ar fi păcat să ne oprim aici? Câte oportunităţi de investiţii am rata... De pildă, preşedinţia. Eu cred că la Palatul Cotroceni ar merge de minune un restaurant tradiţional românesc. Din ăla cu scoarţe pe pereţi. Cum sunt împotriva vânătorii, aş zice să nu punem capete de cerb, ci portretele domnilor Cocoş şi Boureanu, iar în loc de urs împăiat, l-aş pune pe însuşi Divinul Zero pe un postament (că soclu şi-a ridicat singur). I-aş da câte 50 de whisky ca să-i lucească ochii (NU îl împăiem, deci NU o să îi aibă de sticlă) şi pauză de pipi din oră în oră. Nu zic bine? Acuma, sunt în dubiu cu Palatul Victoria. Ar putea deveni o mercerie de excepţie, având în vedere panglicarii care sunt cazaţi acolo... darrr... cred că cel mai bine ar fi să-l transformăm în sală de spectacole. Pentru conferinţele de presă ale ministerelor, ce credeaţi? Concert Sebastian Vlădescu, featuring dan Bittman, coregrafia (tribală) de Andrei Gheorghe. MC: Emil Boc. Aştept cu drag momentul în care managerul de la Wembley Arena îi va spune Madonnei "Îmi pare rău, Madge, alege-ţi altă zi pentru concert. Miercuri nu poţi, avem un show fantastic, după şedinţa Guvernului din România. O SĂ VINĂ BITTMAN!!! Şi Gheorghe!!" Apoi, pe un ton conspirativ: "Vrei să-ţi fac rost de un backstage pass?"

marți, 5 ianuarie 2010

Gustul dulce-acidulat-aditivat al pierzaniei


Fumez. Uneori apreciez, la friptură, un pahar de Fetească Neagră, sau la o petrecere, două degete de Jack cu câteva cuburi de gheaţă. Mănânc savarine, prăjituri de casă cu iaurt de la Agapitos, sau Valentino de la Victoria. Îmi plăceau şi violetele glazurate cu şerbet pe care le făcea cofetarul bătrân de la Scala. Din când în când beau Cola Light, câteodată RedBull. Îmi place îngheţata de la Mc.Donald's Şi cred cu tărie că cel mai bun leac pentru PMS şi depresie e ciocolata. Fac şi sport, cum scrie la carte, de 3 ori pe săptămână, cardio şi Callanetics. Credeam că toate astea înseamnă că sunt un om normal. Aflu cu stupoare că ar trebui de fapt să ard în focul Gheenei, sau să-mi trăsnească Dumnezeu casoleta cu nachos (salsa şi brânză, desigur) taman când e suspansul mai mare la cinema. De ce? Mi-au explicat aleşii: sunt o vicioasă nemernică. Pe lângă taxa pe viciu cu care mă obişnuisem şi resemnasem deja, aia pentru tutun şi alcool, ei încearcă să ne lumineze cum că şaorma, ciocolata sau savarina merită şi ele să fie taxate aspru, că doar produc "dereglări metabolice". Aşa zice domnul doctor Streinu-Cercel, pe care, până la chestia asta, chiar îl apreciam sincer. Păi, dom' doctor, mă iertaţi de vorbă proastă, da' să moară trigliceridele că pot să mă fac de un chintal mâncând numa' cartofi prăjiţi, cultivaţi natural, în grădina din dotare... Îi taxaţi şi pe ăia? Eu ştiam că pâinea în exces prosteşte, aşa că mânânc lipie arăbească, puţină. Deci, nu mă luaţi de proastă. Ziceţi bre: SUNTEM DISPERAŢI! Avem nevoie să scoatem bani din piatră seacă. Aşa că o să vă taxăm şi când sughiţaţi, pentru poluare fonică. NA! Că m-am enervat... Mă duc să mănânc un Kinder din ăla pentru vicioşii mici, că aşa-i învaţă, mama lor de spurcaţi, de când le dau dinţii de lapte! Chiar! Taxă pe laptele de mamă nu băgaţi? Că a proştilor e mereu gravidă...

foto mediafax