Translate

duminică, 12 august 2012

Nu mai e timp pentru INFOrmație?

Faptul că am lucrat la TVR Info nu este, în sine, un motiv pentru care semnez această petiţie. Însă faptul că, lucrând acolo, am văzut şi am înţeles modul în care o mână de oameni însufleţiţi doar de motivaţia interioară reuşesc să concureze onorabil posturi mult mai antrenate şi mai "dotate" este un motiv foarte bun pentru a nu fi de acord cu închiderea TVR Info. Mi se pare firesc ca o televiziune publică să aibă propriul post de ştiri; în ţările normale la cap aşa este.

Mai ales că bugetul unui post de ştiri (mai ales al TVR Info) nici măcar nu se apropie de bugetul alocat unor producţii "grandioase" marca TVR, care au eşuat lamentabil din punct de vedere al rating-ului, fapt care nu le-a împiedicat să rămână, zâmbitoare, în grilă. Ştiu, se vorbește de salarii fabuloase şi de condiţii preferenţiale. În redacţia TVR Info, eu am văzut doar oameni care munceau cât pentru 3 şi erau plătiţi cât pentru mai puţin de 1. Nu mă refer la cazuri "speciale" pe care le cunoaştem cu toţii. Mă refer la oamenii lângă care am lucrat în fiecare zi în care am fost acolo. Oameni pregătiţi, talentaţi, cu experienţă sau măcar cu bunăvoinţă şi cu dorinţa de a învăţa, în cazul în care experienţa nu era punctul lor forte.

TVR Info a demonstrat că televiziunea publică de ştiri nu este o contradicţie în termeni, ci un lucru fezabil. Mai mult: un lucru necesar. Ca şi un post de cultură, dacă veni vorba. SINGURUL de acest fel!

Cred că un popor care consideră că nu mai are nevoie de cultură şi de informaţie poate să se aşeze, ca elefanţii, şi să aştepte să moară. Pur şi simplu, nu-şi mai are rostul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.