Nunta Slută XI. Naşterea

Camil Ressu - Mamă cu copil

Durerea ca o suliţă încinsă îi fulgerase Buldoagăi pântecele când scotea găleata din fântâna satului. Femeia lăsase să-i cadă din mâini lanţul căldării şi se prelinsese pe marginea de piatră colţuroasă, până când se chircise în colbul bătătorit de picioarele trecătorilor însetaţi. Din capătul uliţei, Meruna o zări şi veni în fugă.

- Buldoago, ce-ai, fă? Ţi-e rău?

- Mi-a... mi-a venit... sorocul. Pruncul... Pruncul lui... Penel... reuşi ea să răspundă printre icnete de durere.

Cealaltă femeie îi privi suprinsă burta care nu părea să fie cu mult mai mare decât a unei muieri ceva mai împlinite. Asta era borţoasă? Păi cine a ştiut? N-a spus nimănui, nu s-a lăudat, nu nimic... Hm!

- Fă, poţi să te ridici? Hai măcar la mine-n curte. Te pui colo, sub gutui. E colea, la câţiva paşi.

- Nu! Nu mai... Nu mai e vreme, fă. Acu' vine.

Între timp, sătenii care erau în trecere pe acolo se opriseră să vadă ce se-ntâmplă. Făcuseră roată în jurul femeii întinse pe jos. Tot mai mulţi se strângeau. Şuşoteau între ei, şi, treptat, şuşotelile se transformară în zarvă mare. Aşa de mare era hărmălaia, că urletele Buldoagăi, aflată în durerile facerii, aproape că nici nu se mai auzeau.

Nu după multă vreme, copilul lui Penel şi al Buldoagăi văzu lumina zilei. Meruna îl şterse cu colţul şorţului, îşi scoase broboada să-l înfeşe şi i-l puse mamei în braţe. Copilul nu scosese niciun sunet.

- L-a născut mort, săraca, şopti o femeie din mulţime.

Aşa credea şi Buldoaga. Începu să plângă încetişor şi îl strânse mai tare la piept. Chiar atunci, pruncul scânci uşor. Toţi sătenii izbucniră în chiote de bucurie, de parcă ar fi fost întâiul lor născut.

Nevăzută, cu o năframă mare trasă peste ochi, Peseda izbutise să se strecoare printre oameni şi ajunsese chiar lângă Buldoaga. Se uită la faţa băieţelului, străduindu-se să recunoască trăsăturile lui Penel, ca să şi-l scoată din minte şi din inimă, odată pentru totdeauna, pe cel care crezuse că va fi omul ei pe vecie. Asta e. De-acum are un copil cu alta. Amărăciunea de pe chip i se preschimbă treptat în surpriză, când recunoscu - sau, mai degrabă, crezu că recunoaşte - nu chipul preaiubitului ei Penel, ci pe al marinarului. E cu putinţă? Să-l fi înşelat Buldoaga cu Traian? Să fie pruncul lui? Oare e doar o părere? Inima începu să-i bată tot mai tare şi, când simţi că o ia tremuratul, îşi făcu loc prin mulţime şi porni pe uliţă, cu capul plecat să n-o recunoască cineva.

Între timp, Penel venea agale de la cârciumă, gândind la leagănul ce avea să-l facă pentru copilul încă nenăscut. Pusese el deoparte nişte scândură de stejar, uscată bine. Rindeluită frumos şi lăcuită, avea să fie numai bună pentru leagănul pruncului.

Gândurile îi fură întrerupte de zarva ce venea dinspre fântână. Ridică ochii din colbul uliţei şi văzu puhoi de lume. Cu inima strânsă ca de o presimţire, Penel se lăsă dus de picioare într-acolo. Meruna în văzu şi îl smuci de braţ:

- De unde vii, măi, omule? Îţi născu muierea lângă fântână, ca şătrarii. Ajutată de străini. Mai mare ruşinea! Du-te de adă căruţa să-ţi iei femeia şi pruncul acasă. Du-te, dară! strigă Meruna, când văzu că bărbatul nu se clintea şi privea ţintă la Buldoaga care strângea copilul în braţe ca pe o comoară pe care nu vroia s-o împartă cu el.

Penel o împinse pe Meruna la o parte şi îngenunche să-şi privească pruncul. Simţea că ceva nu e cum ar trebui. Parcă lipsea un lucru. Un sunet, mai degrabă. Copilul nu gângurea, nu plângea, nu nimic. O fi mut? Se gândi. Acuma, cum mi l-a dat Dumnezeu, asta e. E al meu şi o să-l iubesc, cum o fi. Bărbatul dezmierdă cu dosul palmei faţa copilului, care îi zâmbi şi scânci, pentru a doua oară. Parcă mai cu vlagă decât prima, îşi spuse Buldoaga.

- Mă duc să iau căruţa, fă. Să vă duc acasă, şopti Penel şi îşi mângâie nevasta pe frunte.

Bărbatul se ridică şi porni grăbit spre gospodăria pe care o împărţea cu Buldoaga. Cu fiecare pas, era tot mai înveselit. E frumuşel fiu-meu. Blonduţ, aşa. Ha! Zici că-i neamţ. Preşedinte îl fac când o fi mare!

O luă la fugă, râzând de propriile gânduri. Diseară avea să dea de băut la toată crâşma.